Festivalul International de Folclor - Muzici si Traditii in Bucuresti, ZIUA 2
Festivaluri
Share
Intrarea la toate activitățile din cadrul evenimentului este liberă.
Primăria Municipiului București, prin CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează sâmbătă, 17 iunie și duminică, 18 iunie 2023, pe Șoseaua Kiseleff, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București", în intervalul orar 10.00 - 22.00, intrarea fiind liberă.
Festivalul se bucură de recunoaștere națională și internațională și face parte din rețeaua CIOFF - Consiliul Internațional al Organizațiilor de Festivaluri de Folclor și Cultură Tradițională, fiind unicul festival de acest tip din Capitală. Evenimentul aduce în atenția publicului urban arta populară, tradițiile autentice și cele mai frumoase spectacole de folclor din țară și din străinătate, reunite într-o celebrare a multiculturalismului.
PARADA COSTUMELOR POPULARE
Festivalul va debuta, în mod tradițional, cu o paradă a costumelor populare românești și internaționale, care va avea loc sâmbătă, 17 iunie, începând cu ora 14.00, pornind din Piața George Enescu (Ateneul Român) pe Calea Victoriei, devenită pietonală, spre Piața Victoriei, până pe Șoseaua Kiseleff. Aproximativ 400 de artiști, ansambluri naționale și internaționale, comunități și minorități din țară, dar și fanfare, vor impresiona trecătorii prin costumele tradiționale specifice, dar și prin demonstrațiile de cântece și dans, sărbătorind diversitatea culturală.
PROGRAM ARTISTIC - SCENĂ
În cele două zile de festival, între orele 15.00 și 22.00, pe scena amplasată pe Șoseaua Kiseleff, între Piața Victoriei și Piațeta Regelui, vor interpreta vedete de muzică populară, ansambluri și orchestre cu istorie în valorificarea folclorului național, reprezentative pentru toate regiunile țării, dar și ansambluri internaționale. Minoritățile și comunitățile naționale vin la Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București" să prezinte cântecele, portul și dansurile tradiționale, într-un spectacol plin de culoare și diversitate.
Publicul se va bucura de recitaluri ale unor artiști de renume precum Mariana Ionescu Căpitănescu, Matilda Pascal Cojocărița, Laura Lavric, Niculina Stoican, Marinel și Andrei Petreuș, Gelu Voicu, acompaniați de orchestrele celor mai importante ansambluri folclorice profesioniste din țară. Prima seară se va încheia cu un moment special susținut de cel mai important virtuoz al naiului din toate timpurile, Gheorghe Zamfir și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Alături de orchestră, vor susține recitaluri și mari nume ale folclorului românesc: Floarea Calotă, Margareta Clipa, Elena Pădure, Steliana Sima, Constantin Enceanu și Alexandru Pugna.
Închiderea festivalului va fi marcată printr-un concert extraordinar de muzică tradițională, folclor și armonii de muzică veche, dar și piese foarte cunoscute, în interpretarea unui artist unic, foarte îndrăgit de publicul din întreaga țară, alături de invitații săi speciali.
TÂRG ȘI DEMONSTRAȚII DE MEȘTEȘUG, ZONĂ GASTRONOMICĂ TRADIȚIONALĂ
Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București" reunește arta, tradițiile populare și rețetele autentice, reprezentative tuturor regiunilor etnografice. În cadrul târgului, meșteșugarii autentici vor prezenta la cele peste 100 de căsuțe frumos decorate, o varietate de obiecte de artizanat, accesorii și decorațiuni. Ii și costume populare, obiecte din lemn cioplit, icoane, accesorii din piele, bijuterii și podoabe, produse cosmetice organice sunt prezente în centrul Capitalei, aducând publicului urban valoarea tradițiilor autentice. Tot în cadrul târgului, vor fi realizate demonstrații meșteșugărești care prezintă cultura rurală.
Publicul bucureștean, dar și turiștii, se pot delecta gastronomic la Hanul Bucureștiului, zona special amenajată, unde arta culinară se îmbină cu tradiția autentică. În cadrul festivalului, producătorii locali oferă vizitatorilor delicii culinare cu specific național și internațional.
ACTIVITĂȚI PENTRU COPII
Festivalul Internațional de Folclor este dedicat întregii familii și astfel, copiii sunt așteptați la bine-cunoscutul Foișor din parcul adiacent evenimentului, pentru a participa la ateliere de creație inspirate din arta populară românească, atât sâmbătă, cât și duminică, în intervalele orare 11.00 - 13.00 / 18:00 – 20:00, dar și la spectacole de teatru, între 17:00 – 18:00.