Plată: https://bit.ly/3WGQfY3
Evenimentul are loc la sediul fundaţiei.
Vă propunem o întâlnire inedită cu vinuri felurite din diverse părţi ale lumii, pe care le vom degusta în orb şi le vom analiza pe fiecare în parte.
De această dată, vom avea mai puţină teorie şi mai multă practică, vom învăţa să degustăm ca profesioniştii, analizând o serie de vinuri şi dându-le punctaje pe scara Parker, scara de 100 de puncte.
Chiar dacă nu vedem eticheta unui vin ne putem da seama încă din miros dacă vinul respectiv are vreun defect sau nu, este unul simplu sau unul complex, dacă este tânăr sau dacă a fost învechit, de clima locului din care provine (dacă este mai caldă sau mai rece), de metoda de vinificaţie, dacă este un vin gata de a fi băut acum sau dacă are potenţial de învechire.
A analiza un vin este un exerciţiu hedonist şi intelectual în aceeaşi măsură, este un apel la memoria olfactivă, dar şi la logica matematică. Determinăm dacă un vin ne place sau nu, dacă este un vin echilibrat sau nu, dacă l-am mai bea sau nu. Mai mult decât orice, ne distrăm copios făcând lucrurile acestea.
În plus, vinul este băutura care se asociază cel mai uşor cu mâncarea, de aceea la masă ne place să savurăm şi un vin care să meargă, dar care să ne amplifice senzaţia de plăcere, nu să copleşească mâncarea. Şi reciproca este valabilă. Mâncarea şi vinul trebuie să se potenţeze reciproc, ca într-o relaţie sănătoasă, de aceea vom învăţa împreună secretele asocierilor reuşite dintre vin şi mâncare, alături de o selecţie fină de amuse-bouches care sperăm să încânte papilele cursanţilor noştri.