În fiecare an, în ziua de 7 ianuarie se sărbătoreşte Sfântul Ioan Botezătorul, care este considerat cel mai important proroc din Biblie. Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos, de aceea mai este numit și Înaintemergătorul Domnului.
Aproximativ 2 milioane de români poartă numele de Ion, Ioana, Ionuț, Ioan, Ionela sau Ionica și își sărbătoresc onomastica pe 7 ianuarie. Dacă vrei să faci o urare sinceră persoanelor dragi care poartă acest nume sfânt, îți oferim o listă cu cele mai frumoase urări de Sfântul Ion, din care poți alege mesajul care se potrivește cel mai bine.
Top 30 Cele mai frumoase urări și mesaje de Sfântul Ion
Mesaje și urări generale de Sfântul Ion pentru prieteni, familie și colegi
- Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfântul Ioan cât mai frumoasă!
- Felicitări, dragul meu Ion/ draga mea Ioana, cu ocazia acestei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos/ sănătoasă şi plin/ă de voie bună. La mulţi ani!
- De Sfântul Ion, să se răsfrângă asupra ta bunătatea și dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare și iubitoare. La mulți ani!
- Fie ca Sfântul Ioan să îţi călăuzească paşii spre fericire şi împliniri. La mulţi ani!
- Astăzi, de ziua numelui, îți urez să fii iubit/ă şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!
- Un ocean de sănătate, un munte de noroc, un camion cu bani și un sincer La mulţi ani, Ion/ Ioana!
- De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele. La mulți ani, Ion/ Ioana!
- Îți urez La mulți ani și fie ca Sfântul Ioan, al cărui nume îl porți, să își coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară.
- Ne gândim cu toții la tine și pentru că astăzi este o zi specială, îți urăm un sincer „La mulți ani”!
- Fie ca această zi să îți deschidă poarta unui viitor plin de succese, împliniri și multă iubire! La mulți ani!
- Astăzi este o zi când sufletul învinge orice urmă de tristețe, când tot ce a fost greu ți se pare ușor. La Mulți Ani, Ion/ Ioana!
- La mulți ani, dragul meu Ion/ draga mea Ioana! Sper să rămâi mereu un spirit tânăr și plin de viață, să fim mereu împreună și să nu uităm niciodată frumoasa prietenie dintre noi. Să ai o zi minunată!
- Îl sărbătorim pe Sfântul Ioan și te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fii mereu blând/ă, bun/ă și amabil/ă cu toți cei din jurul tău. Ești un prieten/ o prietenă de nădejde și îți doresc multă sănătate și fericire în această zi specială. La mulți ani!
- Ziua numelui să îți aducă fericirea mai aproape și să te călăuzească spre o viață împlinită! La mulți ani!
- Sfântul Ioan, al cărui nume îl porți, să te ocrotească în fiecare zi, să îți aducă liniște și pace și să nu lase ca speranța să se stingă din sufletul tău. La mulți ani cu împliniri și momente frumoase în viitor!
- La mulți ani de Sfântul Ion! Trebuie să crezi în viață, să iubești ca și cum n-ai fi suferit niciodată, să cânți de parcă nimeni nu te-ar auzi, să muncești de parcă nimeni nu te-ar plăti, să împrăștii veselia de parcă nimeni nu ar plânge și să trăiești de parcă acum ar fi sfârșitul!
- O prietenie sinceră înseamnă întotdeauna o legătură între oamenii cu aceleași principii, aceleași idealuri, aceleași bucurii, aceleași lacrimi. O prietenie adevărată este o binecuvântare pentru fiecare dintre noi, iar prietenia mea cu tine este sinceră și o voi prețui toată viața. La mulți ani!
Mesaje și urări de Sfântul Ion pentru persoana iubită
- Iubirea nemărginită ce mi-o porți, încrederea și respectul față de tine și de relația noastră mă fac să te iubesc tot mai mult în fiecare zi. La mulți ani, iubitul meu/ iubita mea!
- Mă bucur că exiști în viața mea și mă bucur că Sfântul Ioan, al cărui nume îl porți, mi te-a dăruit pentru a mă bucura de iubirea ta sinceră și necondiționată. La mulți ani!
- Îmi luminezi întreaga zi cu zâmbetul tău și îmi luminezi viața cu bunătatea și felul tău de a fi. Sunt recunoscător/ recunoscătoare pentru că mă bucur în fiecare zi de puritatea și de căldura sufletului tău, rupt parcă din dragostea Sfântului Ioan. La mulți ani!
- Ca o lumina caldă ai apărut în calea mea și mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând și mai înțelegător, întocmai ca Sfântul Ioan, al cărui nume îl porți. Îți mulțumesc că exiști în viața mea. La mulți ani fericiți alături de mine!
Mesaje și urări amuzante de Sfântul Ion
- Dragă Ion/ Ioana, sper ca mesajul meu călduros să ajungă la tine, deşi afară este un ger de crapă pietrele. Îţi urez tot binele din lume şi tot ce a fost rău să ştergem cu buretele. La mulți ani!
- E 7 ianuarie şi nu este o iarnă prea grea, dar totuşi o să stau în casă şi o să beau în cinstea ta! La mulți ani, dragul meu Ion/ draga mea Ioana!
- Chiar dacă ai nume de sfânt, știu că diseară o să ne dai de băut, o să ne cinstești și o să ne primești cu masa plină. La mulţi ani, Ion/ Ioana!
- De ziua ta, noi, prietenii tăi, suntem alături de tine și așteptăm să dai de băut. La mulți ani, Ioane/ Ioana! O zi fericită cu noi toți sărbătorită!
Mesaje și urări de Sfântul Ion în versuri
- Un gând bun și-o sărutare/ Azi, la ceas de aniversare/ Sfântul Ioan să te-ocrotească/ Visele să-ți împlinească! La mulți ani!
- Realizări și bucurie/ Dragoste mereu să fie/ Sfântul tău să te-ocrotească/ Visele să-ți împlinească/ Să-ți dea Domnul sănătate/ Judecată înțeleaptă/ Viață lungă pământească/ Ce dorești să se-mplinească!/ Să ne trăiești, dragă Ion/ Ioana!
- Un cer albastru fără nori/ În calea ta să fie/ Să ai în viață numai flori/ Noroc și bucurie! La mulți ani, Ion/ Ioana!
- Hai noroc şi voie bună/ Să petrecem împreună/ C-astăzi este o zi mare/ Și-i motiv de sărbătoare. La mulți ani!
- Bucuria lumii toată/ Zi de zi-n ușă să-ți bată/ Bunul Dumnezeu să-ți dea/ Tot ce îți dorești și ai vrea! La mulți ani!
Tu ce urări și mesaje folosești în mod obișnuit cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul?