Crăciunul este sărbătoarea creștină care ne îndeamnă să iertăm, să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să dăm dovadă de compasiune și generozitate față de cei mai puțin norocoși.
Astfel, în această perioadă putem să împărțim mâncare, haine și cadouri oamenilor nevoiași, pentru că tot binele se întoarce înzecit.
În ceea ce privește rudele, prietenii și colegii de muncă, o urare sinceră, scrisă din suflet, este un gest apreciat întotdeauna. Totuși, uneori suntem în pană de idei și nu reușim să ne exprimăm sentimentele așa cum ne dorim. De aceea, venim în ajutorul tău cu o listă de mesaje de Crăciun clasice sau amuzante, pe care le poți folosi atunci când nu ai inspirație.
Top 50 Cele mai frumoase mesaje și urări de Crăciun
Mesaje de Crăciun pentru familie și prieteni
- Lumina Nașterii Lui Iisus se întinde de la o casă la altă, de la o inimă la alta, iar căldura și bucuria Crăciunului ne aduce pe toți mai aproape! Crăciun Fericit!
- În noaptea sfântă de Crăciun lasă deoparte grijile şi supărările. Deschide-ti inima şi primeste un strop din binecuvântarea care se revarsă peste lume în această noapte!
- Fie ca aroma de brad, colindele, cozonacul cald și mirosul de iarnă să vă umple inimile de bucurie şi sufletele de linişte. Crăciun fericit!
- Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor şi cu imaginea celor dragi în suflet, să vă aducă împlinire, iubire şi fericire. Sărbători fericite!
- Fie ca sărbătorile de anul acesta să vă umple sufletul de bucurie, încredere, speranţă şi iubire. Iar Moşul să aducă cele mai dorite şi neaşteptate cadouri vouă şi celor apropiaţi. La mulți ani cu sănătate!
- De Crăciun, bucură-te de pace, lumină si căldură alături de cei dragi! Dăruieşte din toata inima si deschide-ţi sufletul pentru a primi dragoste și fericire. Lasă-ți sufletul să renască și trăiește fiecare zi ca pe un dar neprețuit!
- Sfintele Sărbători de Crăciun şi Anul Nou să vă aducă sănătate, putere de muncă şi multe satisfacţii alături de cei dragi!
- Farmecul zilelor de Crăciun să te însufleţească şi să-ţi lumineze toată fiinţa! Bucură-te de adevărata semnificaţie a acestei sărbători alături de toţi cei pe care îi iubeşti!
- Cele mai frumoase daruri pe care ni le poate aduce Crăciunul sunt o familie fericită şi prieteni dragi aproape. Sărbători fericite!
- Credință, speranță, un nou început, iubire, cadouri, prieteni adevărați… sunt doar câteva din lucrurile pe care îți doresc să le ai de Crăciun!
- De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că, dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. Crăciun fericit!
- Crăciun fericit, mult noroc şi un an mai bun, mai bogat şi mai frumos decât toţi care au fost până acum! Sărbători fericite alături de cei dragi!
- Lumină, pace, bucurie, zăpadă, viață, dăruire, iertare, zâmbet, sărbătoare – iată ce îți doresc de Crăciun. Deschide-ți sufletul și lasă căldură sărbătorilor de iarnă să te învăluie! Sărbători fericite!
- La ceas de sărbătoare, când anul are tâmplele ninse, iar colindele ne încălzesc sufletul cu bucuria Crăciunului, va doresc sănătate, pace și prosperitate. Sărbători fericite!
- Să vină Crăciunul şi toţi clopoţeii din brad să-ţi cânte colindul magic care să poarte cu el încrederea, puterea şi speranţa de care ai nevoie! Crăciun fericit!
- De Crăciun, s-aveţi brad încărcat, bogat, pahar închinat, vin curat, gând luminos şi împliniri. Crăciun fericit!
- Credința face orice posibil, speranța ne dă putere să continuăm, dragostea face miracole. De Crăciun, îți urez să le ai pe toate! Crăciun fericit și Sărbători liniștite!
- Să ai parte de cele mai fericite sărbători din viața ta! Te îmbrățișez și îți transmit cu toată dragostea gândurile mele cele mai frumoase de Crăciun.
- Fie ca Nașterea Domnului să va lumineze sufletele și casa, să aveți parte de sănătate, belșug și fericire!
- Învaţă să culegi din fiecare Crăciun sfinţenie, bucurie, lumină și iubire pe care să o împarti tot anul cu cei dragi!
- Fie ca spiritul blând al Sfintelor Sărbători să ningă asupra voastră doar cu bucurie, prosperitate, veselie şi sănătate în anul ce vine! Sărbători fericite!
- Să ningă în noaptea de Crăciun cu vise împlinite! Învaţă să crezi și să visezi, păşeşte dincolo de real, deoarece Crăciunul face minuni!
- Una dintre bucuriile Crăciunului este să te gândeşti cu drag și recunoștință la persoanele speciale, iar tu eşti una dintre acele persoane minunate! Să ai un Crăciun fericit alături de cei dragi!
- Liniștea Crăciunului să sălășluiască veșnic în casele și în inimile voastre. Fie ca Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă aducă fericiri, realizări în viață și numeroase reușite în anul care vine. Sărbători magice!
- Fie ca sfintele sărbători să vă aducă bucuria Crăciunului prin speranță, spiritul Crăciunului prin pace și emoția Crăciunului prin dragoste.
- De Crăciun este momentul ideal să uităm de griji şi supărări, să iertăm, să iubim şi să ne amintim ca nu suntem niciodată singuri! Sărbători fericite!
- Sărbători Fericite în jurul pomului de iarnă și în mijlocul celor dragi!
- În pragul sărbătorilor de iarnă, să aveţi în casă bogăţie, bunăstare, pace în suflet şi sănătate. Crăciun fericit!
Mesaje de Crăciun în versuri
- Moş Crăciun bate la uşă/ Scoate mâna din mănuşă/ Și vă dă din palma lui/ Darurile cerului/ Lângă brad şi lângă foc/ Să vă umple de noroc!
- Bogăție câtă vreți / Sănătate pentru toți / Iar la anul care vine / Să vă fie și mai bine!/ Să vă fie casa, casă / Cu bucate noi pe masă / Moș Crăciun cu sacul plin / Drumu-n viață cât mai lin!
- L-am visat pe Moş azi noapte/ Venea tare de departe/ Cu un sac mare în spate/ Să aducă sănătate/ Deci aşteaptă-l că el vine/ Dar acum este la mine!
- Un bătrânel cu chipul drag / Va veni la voi în prag / Să nu-l goniți! / E Moș Crăciun / Vă aduce un an mai bun!
- Pe la colțuri unii spun / Că există Moș Crăciun / Că i-ai scris și c-o să vină / Să-ți aducă-n pumni lumină / Lângă brad și lângă foc / Să-ți aducă mult noroc!
- Cu colinde de Crăciun/ Vă dorim un an mai bun/ Și cu dragoste creștină/ Să primiți în dar lumină/ Zurgălăi de flori de gheață/ Să vă bucure în viață/ Mult noroc s-aveți în toate/ La Mulți Ani cu sănătate!
- Gânduri bune fug spre tine/ Sănătate și mult bine! Sărbători fericite și un Crăciun de poveste!
- Ȋn seara asta, ȋngerii coboarӑ,/ Cu Vestea Bunӑ te-nconjoarӑ/ Amintindu-ți de Iisus,/ Pruncul iubit nespus./ Doresc ca Cel nӑscut ȋn ieslea cea sӑracӑ,/ Loc ȋn inima Ta sӑ-și facӑ./ Sӑrbӑtori Fericite și numai bucurii!
- Lumina sfânta venită în Ajun/ Să vă aducă în suflet un vesnic Crăciun!
- Un an nou mai fericit/ Cu de toate garnisit/ Sănătate și iubire/ Dar și multă fericire!
- Miros de brad, parfum de flori/ Bat în ferestre urători/ Clipesc pe cer mii de culori/ Fiți fericiți de Sărbători/ Acum și în anii următori!
Mesaje de Crăciun cu temă creștină
- Fie ca Pruncul născut în ieslea din Bethleem să vă umple casele şi vieţile cu bucurie, sănătate şi multă înţelepciune. Crăciun fericit!
- Dragostea înseamnă spiritul Crăciunului. Nu uita că Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât ni l-a dăruit pe fiul Său. Sărbători pline de lumină și credință!
- Cete de îngeri să coboare astăzi în casa ta și să îți aducă vestea cea mare. Iar Cel ce S-a născut să vă umple casa cu pacea și binecuvântarea Sa!
- Lumina sfântă din Ajun să vă aducă în suflet un Crăciun luminos și plin de iubire! Sărbători fericite!
- Un gând frumos pentru toți cei dragi și un gând de mulțumire pentru darul pe care ni l-a trimis Dumnezeu acum 2000 de ani. Să nu uităm că această noapte este Darul lui Dumnezeu pentru noi, este noaptea în care Dumnezeu S-a născut ca om.
- E vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea nașterii Mântuitorului cuprinde sufletele și le înnobilează. Fie că magia sărbătorilor de iarnă, cu zvon de cântece și clopoței, să vă aducă fericire, sănătate și bunăstare. Crăciun fericit!
- Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos să îți aducă în casă tot ce e mai bun pe această lume, multă fericire, prosperitate, fericire și liniște sufletească. Crăciun fericit!
Mesaje amuzante de Crăciun
- Crăciunul este acea perioada minunată în care te gândesti la toti cei dragi si… la ce mărime poartă la pulover! Să ai un Crăciun magic!
- Sfintele Sărbători de Crăciun să vă aducă fericire cât poate moşul să ducă, bucurie cât pot spiriduşii să care şi multă dragoste: cât pot renii să zboare!
- Fie ca viaţa ta să fie colorată si veselă asemenea unui… brad de Crăciun! Sărbători fericite!
- Moş Crăciun cu suflet bun, să v-aducă în Ajun, carduri VISA Diamant, carnavaluri pe la Rio și mașini în custodie. Haide, gata cu visatul, că s-a ars şi cozonacul!
Ce alte urări frumoase de Crăciun mai cunoști? Lasă-ne un mesaj în rubrica de comentarii.