Porumbul este unul dintre cele mai populare cereale din lume. Este sămânța unei plante, originară din America Centrală, dar cultivată în nenumărate soiuri la nivel mondial.
Cele mai vechi descoperiri ale porumbului datează de aproximativ 5000 de ani în Mexic, unde porumbul era considerat hrana de bază a tuturor culturilor autohtone cunoscute. În timpul călătoriei sale către „Lumea Nouă”, Columb a descoperit porumbul, în anul 1492, pe care l-a adus în Spania.
În România, porumbul a ajuns să fie cultivat în jurul anului 1700, el înlocuind vechile plantații de mei. În 2019, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, România s-a situat pe primul loc în UE la producția de porumb. Producția la porumb a fost de 16,9 milioane tone, față de 18,6 milioane tone în 2018. De asemenea, suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2019, reprezintă 47,9% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 38,8%.
Când vine vorba despre plantarea porumbului, specialiștii vorbesc despre mai multe aspecte cheie de care trebuie să țineți cont.
Evitați plantarea în soluri umede
În general, un câmp este pregătit pentru însămânțarea cu porumb atunci când solul din zonă se sfărâmă, în momentul strângerii în pumn.
Prelucrarea solului înainte de plantare și plantarea efectivă într-un sol umed pot cauza o serie de probleme. Când discurile semănătorii trec prin pământul umed, cu textură fină, solul din jurul sămânței devine prea compact, ceea ce face dificilă pătrunderea rădăcinilor nodale. În plus, plantarea pe soluri umede poate crea un pat plin de sămânță și poate provoca deschiderea brazdelor de semințe după plantare, diminuând contactul semințe-sol.
Un contact bun dintre semințe și sol este important, astfel încât semințele să poată absorbi rapid și uniform umezeala și să crească uniform.
Plantați pe un sol cât mai ferm
Patul germinativ este esențial pentru un bun contact dintre semințe și sol. De asemenea, ajută la stabilirea rădăcinilor nodale care se dezvoltă lângă suprafața solului. Un pat de sămânță este considerat prea moale dacă se cufundă mai mult de un centimetru atunci când testați pământul.
Adâncimea optimă de însămânțare
În funcţie de textura solului şi gradul de aprovizionare cu apă la data semănatului, procesul de însămânțare este diferit.
Astfel, pe solurile grele, cu textura argiloasă, adâncimea de semănat va fi de 4-6 cm, iar pe terenurile uscate în stratul superficial de sol şi cu textură uşoară, nisipoase, va fi de 5-7 cm.
Perioada în care se seamănă porumbul
Perioada optimă de semănat porumbul este dată de temperatura solului, care trebuie să fie de 8 – 10°C, la ora 7 dimineaţa şi de vremea în curs de încălzire. Acest moment diferă în funcţie de zonă, după cum urmează:
- 1-20 aprilie în zona de câmpie din vestul şi sudul ţării, Dobrogea şi sudul Moldovei;
- 15-20 aprilie în câmpia Transilvaniei şi centrul Moldovei;
- 20-30 aprilie în zonele subcarpatice şi nordul ţării (poate fi prelungită în prima decadă a lunii mai).
Pentru un rezultat cât mai bun folosiți semănători plante prășitoare de calitate așa cum sunt cele oferite de Dicor Land, unul dintre cei mai importanți furnizori de utilaje agricole, piese, soluții tehnice, service și servicii de finanțare necesare realizării performanței în agricultură. De peste 9 ani Dicor Land se remarcă prin deosebita seriozitate și dedicare pentru tot ceea ce înseamnă sectorul agricol, dezvoltând un model de afacere pornind de la cerințele și exigențele clienților săi.
Grație unor semănători profesioniste de la Dicor Land, semințele vor fi repartizate în condiții bine stabilite.