Se spune cam așa, adeseori: Cărțile sunt forța motrice care ne ține în viață să explorăm lumea și să fim constant curioși. Cărțile pot fi un bun însoțitor în diverse locuri. În perioada dinainte de 1989, librăriile bucureștene împărțeau același spațiu cu papetăriile, rafturile erau pline cu rechizite și mai puțin cu literatură, iar romanele adevărate sau volumele de poezii la fel de adevărate vindeau „pe sub mână”. Librăria era unul dintre cele mai frecventate locuri: fiecare cartier avea propria librărie, iar librarul era departe de a fi un simplu vânzător. Iată că vremurile au trecut, iar librăriile Micului Paris au început să fie – unele dintre ele – repere europene chiar. Întrecându-se nu numai în ceea ce privește bogata oferta de carte, ci și în ceea ce privește ingeniozitatea decorului în care își desfășoară activitatea. Uneori, acesta devine la fel de important precum însăși cartea: o librărie bine plasată pe o stradă puțin populată poate deveni punctul de atracție al zonei, astfel că proprietarii au mare grijă când decid cum amenajează un spațiu cu cărți. Astfel, arhitecții au luat locul librarilor în amenajarea unor astfel de locuri. Oricum ar fi, haideți să vedem prin care librării din București ne putem perinda, nu numai cei care iubim cărțile, ci și cei cărora ne place să admirăm librăriile, pur și simplu.
1. Librăria Cărturești Carusel
Se află pe Strada Lipscani 55. Librăria își desfășoară impetuozitatea pe șase niveluri însumând 1000 mp. Cărturești Carusel reprezintă un experiment de…locuire culturală a centrului vechi, oferind un spațiu pentru lectură, socializare și explorare artistică a inimii orașului. Cu un bistro la ultimul etaj, un spațiu multimedia la subsol și o galerie dedicată artei contemporane la primul etaj, librăria se pregătește să spună de fiecare dată o nouă poveste, pe o stradă cu o vibrantă tradiție comercială. Elegantul edificiu de secol XIX a intrat în posesia celebrei familii de bancheri Chrissoveloni în 1903, iar în perioada comunistă a fost confiscat și transformat în magazinul Familia. După 1990, imobilul a fost recuperat și reabilitat de proprietarul actual, Jean Chrissoveloni, iar acum prinde viață printr-o amenajare inovatoare, dar atentă la substanță istorică, semnată de biroul de arhitectură Square One.
2. Librăria Cărturești Verona
Se află pe Str. Arthur Verona 13-15. Acest loc a ajuns aproape un loc de întâlnire între iubitorii de cărți. Dincolo de faptul că la ei găsești cele mai noi apariții literare și nu numai, te poți răsfăța cu mirosuri îmbietoare de ceaiuri, cărți în ediții limitate și multe alte nebunii simpatice (viniluri, cd-uri, ciocolată, papetărie etc.). La etaj poți poposi pe fotolii și poți citi în liniște sau îți poți lua cartea la pachet (după ce ai plătit-o) și te poți muta, cel puțin când e frumos afară, pe Terasa Verona! O terasă unde lumea se întâlnește nu numai pentru a mânca, ci și pentrua discuta pe marginea lecturilor, sau pentru a participa la diversele evenimente care se desfășoară uneori aici.
3. Humanitas Kretzulescu
Se află pe Calea Victoriei 45. Humanitas Kretzulescu este situată pe vechiul pod din Mogoșoaia și face parte din marea familie Humanitas. Îndrăgostiții de beletristică vor găsi aici cărți despre design, artă și foarte multe cărți clasice în limba engleză. Atrag atmosfera plăcută de acolo și cărțile de multe ori de negăsit în alte librării din București. Pe lângă faptul că au o colecție impresionantă de cărți, la Humanitas Kretzulescu se țin si foarte multe evenimente speciale pentru iubitorii de literatură sau muzică bună – seri de jazz sau seri pariziene.
4. Humanitas Cișmigiu
Se află pe Bulevardul Regina Elisabeta 38. Această librărie te va face să o îndrăgești atât pentru colecția de cărți, cât și pentru decor și atmosferă. Este considerată una dintre cele mai frumoase și impresionante librării din București. Într-o cultură organizațională de tipul Humanitas, care prețuiește în primul rând calitatea, interesul pentru satisfacerea exigențelor clienților sau chiar pentru „încântarea” acestora constituie una dintre valorile importante ale librăriilor Humanitas. Aici pot fi întâlniți librari pregătiți și pasionați, care pot oferi informații competente despre profilul și conținutul unei cărți. Locația librăriilor, designul interior, ambientul muzical contribuie la crearea unei atmosfere specifice librăriilor Humanitas . Un element în plus îl reprezintă „alinierea” la standardele europene actuale, care, pe lângă aceste lucruri, oferă și servicii conexe, printre care se numără și prezența în spațiul unei librării a unui loc în care se poate savura o cafea sau un ceai.
5. Librăria Anthony Frost
Se află pe Str.Edgar Quinet no 9. Nu e o librărie mare, dar este interesantă. Și se spune că te face să-ți dorești să o vizitezi cât mai des. La Anthony Frost vei găsi doar cărți în limba engleză și pe lângă toate cărțile despre artă, design și nu numai, vei avea ocazia să răsfoiești si reviste de benzi desenate. Librăria Anthony Frost a fost înființată în 2007 de Vlad Niculescu, Dan Nicolaescu și Nicolae Ion. Ediția din 2013 și 2017 a ghidului Lonely Planet numea Anthony Frost, „probabil cea mai bună librărie în limba engleză din Europa de Est”.
6. Librairie Kyralina
Este o libărie franceză, după cum deja cred că ți-ai dat seama și se află pe str. Biserica Amzei 10. Este singura librărie de carte franceză din București, iar la deschiderea ei a fost invitat scriitorul Pascal Bruckner. Kyralina este înainte de toate o referire la Panait Istrati și la personajul său, Kyra Kyralina. Panait, autor de origine română și de limba franceză, reprezintă un punct de legătură literară între cele două țări. Librăria franceză a fost fondată de Sidonie Mézaize și Bruno Menat, câștigători ai Bursei „Libraire” a Fundației Lagardere. Kyralina este o librărie unde poți veni cu prietenii și familia și la care poți să găsești atât autori clasici, cât și pe cei mai puțin cunoscuți, contemporani. Benzi desenate și romane grafice franco-belgiene pot fi observate pe rafturi (dacă veți căuta cu atenție, veți găsi multe surprize pe aceste rafturi). Ce mai, e o librărie unde îți poți petrece timpul, poți cere sfaturi de lectură librarilor, o librărie franceză generalistă, unde se găsesc autori clasici, dar și ultimele titluri premiate, noutăți din științele umane, artă, bandă desenată franco-belgiană etc.
7. Librăria Antic ExLibris
Se află pe Bd. Ion C.Brătianu nr.40. Înființată în 1997, această librărie a devenit treptat un punct de referință pentru amatorii de cărți din București și din întreaga țară. Aici găsești mulțime de cărți din orice domeniu, inclusiv o secțiune specială dedicată cărților culinare, secțiune ce poate reține atenția unui pasionat de gastronomie ore întregi. Antic Exlibris este în acest moment cel mai mare grup anticar din București. La ei se pot găsi peste 150.000 de volume și aproximativ 80.000 de titluri distincte. Periodic, puteți găsi oferte speciale de la diferite companii editoriale la prețuri atractive.
8. Librăria Seneca AntiCafe
Se află pe Str. Arhitect Ion Mincu nr.1. Oferind un format nou de librărie combinată cu cafenea, acest loc ar putea deveni o atracție inedită pentru toți cei care îi calcă pragul. Aici plătești 12 lei/oră pentru a accesa mii de cărți, pentru aceasta având la dispoziție computere, tablete, un proiector și un amfiteatru. Băuturile, incluzând sucul proaspăt de fructe, sunt din partea casei. La Seneca AntiCafe poți citi sau cumpăra din cele câteva mii de cărți sau reviste în limba română, engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană, sau rusă. Selecția de titluri cuprinde cărți de literatură, ecologie, filosofie și dezvoltare personală, poezie și alte domenii de interes.
9. Librăria Librarul
Se află pe Bd. Elisabeta nr. 63 (vis-a-vis de Liceul Lazăr). Are nu numai ofertă diversă de cărți dar și de obiecte care pot servi drept cadou, felicitări, papetărie etc. Aici puteți găsi, de asemenea, și materiale didactice. Mai există Librarul și la Obor – Complexul Comercial Bucur Obor, pe Bd. Nicolae Titulescu nr. 3 și la Stația de Metrou Unirii 2.
10. Librăria Mihai Eminescu
Se află pe Bvd. Regina Elisabeta 16. Situată în inima Bucureștiului, în vecinătatea Pieții Universității, Librăria Mihai Eminescu din București e una dintre cele mai vechi și prestigioase librării din România, cu o tradiție în domeniu de peste 50 de ani, este un adevărat paradis al iubitorilor de carte. Cu cea mai mare varietate de titluri disponibile în prezent pe piață românească, librăria se adresează atât iubitorilor de cultură și educație, cât și specialiștilor din diferite alte domenii ale cunoașterii. O librărie care este totodată și locul unde, uneori, se organizează evenimente, seri de poezie etc.