Ultima perioadă a fost atipică pentru mediul de lucru, asta pentru că biroul a fost înlocuit cu munca de acasă, ședințele s-au mutat în mediul online, iar ținutele office au rămas în garderobă, fără să fie prea des folosite. Pandemia a dat peste cap obiceiurile tuturor, iar nevoia de adaptare a adus și noi aspecte în viața de zi cu zi. Unul dintre ele îl reprezintă felul cum ne pregătim pentru o ședință pe Zoom. Deși la prima vedere pare că tot ceea ce trebuie să faci este să stabilești o conexiune la internet, ia în calcul că vei fi în fața unor oameni cu care vei discuta chestiuni legate de serviciu. Cum te îmbraci? Într-un outfit business casual complet, nu doar în partea de sus.
Chiar dacă în mod normal vei apărea în cadru la ședința pe Zoom doar de la brâu în sus, asta nu înseamnă că nu trebuie să porți o fustă sau o pereche de pantaloni clasici în partea de jos, pentru a evita orice tip de incidente neplăcute. În ceea ce privește încălțămintea, lucrurile stau diferit, căci nu e nevoie să apelezi la tocuri, poți purta pantofi sport, botine sau cizme UGG pentru femei, însă nu papuci de casă.
Iată 3 idei business casual de ținute potrivite pe care să le îmbraci la o ședință pe Zoom:
Cămașă albă și jeanși negri
Cămașa albă este cea mai versatilă piesă vestimentară din câte există în stilul vestimentar office. Secretul ei este să fie de un alb impecabil, perfect călcată, fără cute inestetice și încheiată cât mai sus cu putință. Dacă la birou ai fi purtat în partea de jos pantaloni cu croială clasică sau o fustă conică, în cazul ședinței pe Zoom e suficient să pui niște jeanși negri casual și o pereche de pantofi sport. Accesorizează ținuta cu o pereche de cercei simpli, pe lobul urechii. cu un ceas și eventual un colier cu perle. Adoptă și un machiaj natural, în tonuri de bej și maro și conturează-ți ușor buzele pentru o imagine mai clară în fața camerei video.
Tricoul alb și sacoul clasic
Dacă renunți la cămașă, atunci varianta unui tricou alb, simplu, este potrivită pentru ședința online. Adaugă neapărat un sacou în linii clasice pe deasupra, negru sau maro. Mergi pe culori neutre sau stinse care să păstreze tonul sobru al cadrului în care se desfășoară întâlnirea online. În partea de jos poți opta pentru o pereche de pantaloni sau jeansi negri. Accesoriile minimaliste, precum cerceii sau ceasul, nu trebuie să lipsească, la fel și machiajul. Nu purta părul neglijent, chiar dacă nu te întâlnești față-n față cu interlocutorii tăi. Imaginea ta trebuie să emane seriozitate și să impună respect.
Rochia cu mâneci
Poate cea mai practică piesă de purtat la o ședință pe Zoom este o rochie simplă, albă, neagră, gri sau nude, care să aibă mânecă lungă sau ¾ și să nu fie decoltată. O pui pe tine, îți aranjezi părul, accesorizezi cu cercei, folosești fond de ten, rimel și blush și ești gata de discuții de afaceri.
Ce să nu porți niciodată la o ședință pe Zoom
Cele trei idei de mai sus sunt cele mai practice și comode ținute pe care sa le porți la o ședință online. Dacă totuși alegi alte piese vestimentare, atunci îți oferim câteva ponturi în ceea ce privește “așa nu”. Nu purta niciodată imprimeuri sau culori prea aprinse la o ședință pe Zoom și nici bluze decoltate. De asemenea, accesoriile trebuie să fie minimaliste. Și poate cel mai important, nu neglija sub nicio formă partea de jos a ținutei, cu gândul că oricum nu se va vedea. Nu sta în pantaloni de pijama sau în haine de casă, căci nu știi niciodată cum pot apărea incidente. Pune niște pantaloni negri sau o pereche de blugi închiși la culoare și ținuta ta business casual va fi completă.