Antibioticele sunt medicamente extrem de eficiente în lupta împotriva infecțiilor bacteriene. Cu toate acestea, utilizarea lor poate avea efecte negative asupra organismului, în special asupra florei intestinale, ceea ce poate duce la probleme digestive sau la apariția unor infecții fungice. Iată câteva modalități simple și foarte eficiente prin care poți reduce efectele negative ale antibioticelor asupra organismului tău.
Consumă probiotice
Probioticele sunt bacterii benefice pentru organism, care pot ajuta la restabilirea florei intestinale. Alege probiotice de calitate și ia-le pe toată perioada administrării antibioticelor și timp de cel puțin o săptămână după încheierea tratamentului.
Surse importante de probiotice sunt și alimentele fermentate de tipul iaurtului, kefirului sau murăturilor. Le poți introduce în dietă pentru a susține sănătatea microbiotei. O floră intestinală sănătoasă este esențială inclusiv pentru buna funcționare a sistemului imunitar și pentru o vindecare mai rapidă.
Utilizează un protector hepatic
Indiferent ce antibiotic ți-ar fi fost prescris, administrarea acestuia are un impact inclusiv la nivelul ficatului. Prin urmare, mulți specialiști recomandă utilizarea unui protector hepatic sub forma unui supliment de origine naturală, de tipul Liv52, pentru a minimiza toxicitatea reziduurilor metabolice și a susține regenerarea mai rapidă a hepatocitelor.
Urmează cu strictețe instrucțiunile medicului
Antibioticele trebuie luate conform prescripției medicale. Nu le opri înainte de termenul prescris și nu le folosi pentru alte afecțiuni decât cele pentru care au fost prescrise. Este important să respecți orele de administrare, pentru a obține cele mai bune efecte. În cazul în care ai uitat să iei o doză, ia-o de îndată ce îți amintești, dar nu lua o doză dublă pentru a compensa pentru doza uitată. Nu modifica orarul de administrare indicat de către medic.
Este foarte posibil ca un antibiotic care ți-a fost recomandat pentru o anumită afecțiune să nu aibă aceleași efecte și în cazul unui alt pacient, chiar dacă acesta are simptome asemănătoare cu ale tale, așadar nu face recomandări nefondate.
Adoptă o dietă echilibrată
O dietă echilibrată și variată, bogată în fibre, poate ajuta la regenerarea florei intestinale și la restabilirea echilibrului natural al bacteriilor. În plus, o alimentație sănătoasă previne suprasolicitarea inutilă a ficatului și îi oferă organismului instrumentele necesare pentru vindecare.
Consumă multe lichide
Consumul de lichide ajută la eliminarea toxinelor din organism și la menținerea hidratării. Cel mai bun lichid, în acest sens, este apa, dar ceaiurile și infuziile din plante, laptele degresat și unele sucuri de fructe pot reprezenta alternative acceptabile.
Evită consumul de zaharuri și alimente procesate
Zahărul și alimentele procesate nu au nici un fel de beneficii pentru sănătate, în afară de un aport exagerat de calorii. Valoarea lor nutritivă este redusă, dar ele prezintă și alte dezavantaje: pot afecta echilibrul florei intestinale și pot duce la apariția unor infecții fungice, pentru care există deja o predispoziție în timpul tratamentului cu antibiotice.
Evită utilizarea antibioticelor în cazul afecțiunilor virale
Antibioticele nu sunt eficiente împotriva infecțiilor virale, precum gripa sau răceala, și pot agrava efectele negative asupra florei intestinale. Chiar dacă simptomele tale par a fi asemănătoare cu ale unei afecțiuni din trecut, în cazul căreia tratamentul cu antibiotice s-a dovedit eficient, asta nu înseamnă că același medicament va funcționa de fiecare dată.
În cazul în care simptomele tale sunt intense sau se agravează, consultă medicul. Acesta îți va face recomandări precise de analize pentru diagnostic și va ști dacă este sau nu cazul să folosești antibiotice.
Este important să știi că antibioticele trebuie utilizate cu precauție și numai atunci când este cu adevărat necesar. Dacă urmezi aceste sfaturi și discuți cu medicul tău despre orice probleme sau simptome apar în timpul sau după administrarea antibioticelor, poți reduce efectele negative ale acestora asupra organismului tău și să te bucuri de o sănătate optimă.
Sursa foto: Shutterstock