România este una dintre cele mai cunoscute țări din lume la capitolul izvoarelor apelor minerale naturale. Totuși, chiar dacă românii știu că ar trebui să bea 2 litri de apă pe zi, cei mai mulți beau doar jumătate din această cantitate. Studiile arată că, de obicei, bem apă minerală dimineață, noaptea, în timpul și după activitățile sportive, înainte și după masă și oricând ne este sete. Conform Societății Naționale a Apelor Minerale, consumul de apă minerală în România se situează la 50-60 litri /cap de locuitor vs. 100-105 litri/ cap de locuitor, media europeană. Consumul de apă minerală este mai des întâlnit în mediul urban, SKU-ul (stock keeping unit) preferat fiind PET-ul de 2 litri (conform unor cercetări anterioare).
Românii preferă, în proporție covârșitoare (99%), mărcile autohtone de apă minerală naturală, datorită reputației acestora, precum și prețului competitiv față de cel al mărcilor de import. În ultimii 3 ani, ponderea consumului de apă minerală plată în totalul consumului de apă îmbuteliată a crescut la 40%, restul revenind apei minerale carbonatate, deși, în urmă cu 20 de ani, majoritatea consumatorilor români optau, aproape în exclusivitate, pentru apă minerală carbonatată. În România, consumul de apă este la jumătate față de media europeană, fiecare român consumând în jur de 50 de litri, în timp ce restul europenilor aproape 120 de litri. Românii mai consumă 60 de litri pe an de băuturi carbogazoane, nivelul fiind mai ridicat decât media altor piețe mari din regiune precum Ucraina (30,19 litri) sau Rusia (33 de litri), însă sub cel al Bulgariei (105 litri), Slovaciei (87 de litri) sau Cehiei (122,83 litri). Ca un fapt inedit, apa minerală Perenna, care izvorăște dintr-un sătuc uitat de vreme din Banat, este singura din lume care pune în pericol supremația celebrei Evian, cea mai pură apă din lume.
Organizația Mondială a Apelor Minerale a comparat nu demult diferențele dintre etalonul mondial al purității apei Evian și sute de alte probe trimise de producători de pe toate continentele. Testele au arătat că Perenna, din România, și Evian sunt identice în proporție de 96,1%.
Top 10 branduri de apă minerală din România
1. Borsec
Brand cu o istorie de peste 200 de ani, Borsec se clasează pe prima poziție în toate analizele făcute de specialiștii acestei piețe a brandurilor de apă minerală. Este cel mai vândut brand de apă, deținut de Romaqua Group, cea mai mare companie antreprenorială românească din industria băuturilor, cu afaceri de 693 milioane de lei. Romaqua Group este și cel mai mare îmbuteliator de ape minerale. În anul 1873, Borsec a primit titlul de „Regina Apelor Minerale” și Medalia de Merit în cadrul Târgului Internațional de la Viena. Apa minerală a mai primit ulterior numeroase distincții datorită calității oferite, inclusiv Medalia de Aur Specială la evenimentul Selecția Mondială a Calității de la Bruxelles, în 2005.
2. Dorna
La începutul anilor 1990, omul de afaceri de origine greacă și elvețiană Jean Valvis a pus bazele companiei Dorna Apemin SA, a cărei principală activitate era îmbutelierea apei minerale din izvorul propriu, aflat în depresiunea Dornelor. Compania deţinea în portofoliu mărcile Dorna, Izvorul Alb şi Poiana Negri. Opt ani mai târziu, Jean Valvis a vândut Dorna Apemin către gigantul american Coca-Cola, într-o tranzacție considerată în acel moment ca fiind una dintre cele mai mari din industria alimentară și evaluată la aproximativ 40 de milioane de euro. Provenind dintr-o zonă protejată ecologic din Vatra Dornei, apa minerală Dorna a fost apreciată, de-a lungul secolelor, pentru efectele vizibile asupra sănătății.
Istoria apei minerale naturale Dorna începe în Evul Mediu, în 1410, atunci când un document emis de Cancelaria lui Alexandru cel Bun, unul dintre conducătorii Moldovei, menționează că izvorul a fost donat Mănăstirii Sucevița. În 1817, împăratul Austro-Ungariei, Franz Ioseph I, a lăudat calitățile terapeutice extraordinare ale acestei ape minerale: “este un izvor feruginos cu efecte terapeutice, apreciat în toată Moldova; este cea mai bună apă minerală din regiune”.
3. Aqua Carpatica
Aqua Carpatica este un brand creat de omul de afaceri Jean Valvis în 2010. Astfel, Aqua Carpatica ia locul Izvorului Alb, brand creat tot de Jean Valvis, dar care acum se află în proprietatea Coca-Cola HBC România, cel mai mare jucător de pe piața băuturilor, cu afaceri de 2,2 miliarde de lei anul trecut. Aqua Carpatica era și în primele luni din 2015 cel mai bine vândut brand de pe piața de apă îmbuteliată, conform informațiilor furnizate anterior de Vektor Marktforschung. Izvorul Alb este apă plată îmbuteliată de Coca-Cola HBC, în timp ce Dorna și Poiana Negri sunt brandurile de apă carbonatată.
Așa cum sugerează numele, această apă minerală izvorăște din Munții Carpați, unde se află ultimele păduri de pe continent care nu au fost afectate de intervenția omului. Munții și pădurile seculare ce adăpostesc o faună unică în Europa, dar și structura geologică specifică munților vulcanici reprezintă condițiile de bază pentru existența unei ape minerale de o calitate superioară. Astfel, prin foraje se extrage o apă pură, fără nitrați, care este apreciată în întreaga lume. Aqua Carpatica a câștigat numeroase premii și distincții internaționale în cadrul unor competiții prestigioase din industria apei minerale naturale îmbuteliate.
4. Bucovina
Producătorul de apă minerală Bucovina a fost achiziționat oficial de grupul polonez Maspex Wadowice, în 2016. Tranzacția a inclus preluarea facilităților de producție ale societății Rio Bucovina precum și a brandului de ape minerale Bucovina. Apa minerală Bucovina este apa de zăcământ care izvorăște natural, fiind situată într-o zonă mai puțin străbătută de turiști. Izvorul se află în Depresiunea Dornelor, iar apa minerală naturală provine din izvoare situate la 1.132 metri altitudine și străbate prin cădere liberă un sistem etanș, subteran, fără a intra în contact cu aerul sau cu alți agenți care i-ar putea afecta calitatea. De-a lungul călătoriei subterane, apa minerală naturală Bucovina se îmbogățește cu calciu, magneziu și toate oligoelementele esențiale corpului uman. Fabrica de îmbuteliere este situată în Vatra Dornei.
5. Zizin
Apemin ZIZIN este o companie cu o cifră de afaceri de 55 milioane de lei, înregistrată în 2016. Compania s-a concentrat în ultimii ani pe creșterea brandului ZIZIN, pe care l-a susținut prin campanii de promovare și campanii promoționale. Atestată în anul 1773 și îmbuteliată din 1936, ZIZIN este apă minerală naturală echilibrată din punct de vedere al conținutului de minerale și al pH-ului. Apele minerale ZIZIN provin dintr-un zăcământ hidromineral situat în partea de nord-vest a Masivului Ciucaș, în zona de contact a acestuia cu Depresiunea Brașovului, pe valea pârâului Zizin. Apa minerală naturală ZIZIN își are originea în pânzele freatice alimentate de precipitații, fiind îndelung filtrată prin porii conglomeratelor și gresiilor cretacice. Supusă unui proces natural de amestec ce are loc chiar în mediul subteran, ZIZIN este o apă minerală naturală, microbiologic pură.
6. Perla Harghitei
Compania Perla Harghitei exploatează sursa F1 de la Sâncrăieni, Harghita. Apa izvorăște în regiunea Ciucului Inferior, între masivul vulcanic Harghita (1800 m) şi Munţii Ciucului(1500 m). Perla Harghitei este o companie producătoare de apă minerală și băuturi răcoritoare din România. Compania a fost înființată în 1990 și ulterior privatizată. În comuna Sâncrăieni, activitatea de îmbuteliere a apei minerale a început încă din anul 1952, iar în anul 1974 s-a construit prima fabrică de îmbuteliere de mare capacitate. Producătorii încurajează consumul acestei ape minerale la sticlă, deoarece apa își păstrează cel mai bine calităţile în ambalajul de sticlă, iar preţul plătit este mult mai avantajos, datorită posibilităţii de returnare a ambalajului. Nu în ultimul rând, impactul asupra mediului înconjurător este un motiv foarte serios pentru a investi în ambalajul de sticlă și a renunța la cel de plastic.
7. Azuga
Brandul aparține companiei Azuga Waters. Apa minerală Azuga se îmbuteliază din 2010 la o unitate de producție greenfield din județul Covasna, alături de brand-ul lansat de aceeași companie – „Covasna – Tărâmul apelor”. Azuga este o apă minerală carbogazificată, ceea ce înseamnă că i se adaugă dioxid de carbon înainte de îmbuteliere, spre deosebire de apa minerală carbogazoasă, care, după îmbuteliere, păstrează aceeași cantitate de dioxid de carbon cu cel din zăcământ. Azuga a obținut două medalii de aur la concursul internațional din Londra organizat de British Bottling Institute, în anul 2018.
8. Izvorul Minunilor
Apa minerală naturală Izvorul Minunilor provine dintr-un izvor de ape minerale situat la cea mai mare altitudine din România – 1.112 metri, în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor. Brandul Izvorul Minunilor aparține companiei European Drinks și este o apă minerală naturală carbogazificată, cu adaos de dioxid de carbon alimentar. Captată la peste 1.100 de metri altitudine, apa este adusă pe platformele de producție prin conducte de inox, pe o distanță de 28 de kilometri, iar apoi este îmbuteliată. Sediul companiei se află în municipiul Oradea, la poalele Munților Apuseni.
9. Bilbor
Este un brand de apă minerală poziționat pe segmentul premium, izvoarele de proveniență aflându-se în munții Călimani, județul Harghita. Bilbor este unul dintre vestitele izvoare din România, datorită proprietăților curative, fiind situat într-un loc înconjurat de păduri dese de brad cu peisaje rurale extraordinare. În 2018, activele producătorului de apă minerală Bilbor Mineral Water au fost cumpărate de către societatea AQUA BILBOR SRL, cu sediul în orașul Borșa, județul Maramureș.
10. Tușnad
Apemin Tușnad este o companie producătoare de ape minerale și băuturi răcoritoare din România. Compania a fost înființată în 1999, în urma divizării societății Perla Harghitei. Fabrica de îmbuteliere a companiei a fost construită în 1973, iar activitatea acesteia a început în 1974. Acționarul majoritar al companiei este Gyárfás Kurkó, care deține 72,5% din titluri, restul aparținând firmei Perla Harghitei.
Apele minerale din regiunea Tușnad erau vestite încă din vremuri îndepărtate. Prima menționare scrisă a efectelor curative ale acestor ape minerale datează din secolul al XVI-lea. În anul 1879, peste 50.000 de sticle de apă minerală Tușnad au fost îmbuteliate și trimise în toate colțurile lumii. Izvorând din munții vulcanici Harghita, una dintre zonele cu cel mai redus nivel de poluare din România, apa minerală Tușnad traversează diferite formațiuni de origine vulcanică de-a lungul parcursului său subteran. Puritatea apelor Tușnad se datorează faptului că izvoarele sunt protejate de orice sursă de poluare. Astfel se menține puritatea apei în timpul exploatării și al îmbutelierii, iar proprietățile naturale ale apei minerale rămân intacte.
Care este brandul tău preferat de apă minerală? Lasă-ne un comentariu în rubrica de mai jos.