10 lucruri pe care le poți face într-o zi ploioasă, în vacanță

by Redactia B24FUN
Zilele însorite s-au dus… în țările calde. Urmează cele ploioase, dar, din fericire, și o perioadă a vacanțelor. Tipul liber este mereu foarte valoros, astfel că trebuie să profiți de el indiferent de vremea de afară, prin activități care să îți „însenineze” ziua.Iată 10 lucruri pe care le poți face pentru a alunga depresia cauzată de faptul că nu mai poți ieși din casă așa cum o făceai în anotimpul cald.

„Movie Day”

Platformele de streaming îți permit să îți transformi casa într-o sală de cinema în care rulează doar filmele favorite. Invită-ți prietenii la o pizza și uitați-vă o zi întreagă la „pelicule” pe care le alegeți pe rând. „Rainy Day” se poate transforma într-un „Movie Day” de neuitat. Puteți face o tradiție dintr-o asemenea activitate.

Vorbește cu cei apropiați

Viața cotidiană este caracterizată de o grabă continuă. Timpul zboară și nici nu ne dăm seama când trec zile sau chiar săptămâni fără să vorbim cu cei apropiați. Iar aici ne referim chiar la neamuri (părinți, frați, surori, veri, unchi și mătuși). Dacă afară plouă și te gândești că nu ai ce face, pune mâna pe telefon și ia-i la rând pe apropiații din agendă. Vezi ce mai fac.

Desenează

Vremea de afară poate să te inspire sau să te deprime. Oricum ar fi, ia creioane colorate, foi de hârtie și desenează. Poți aduce un tribut vremii însorite desenând o plajă cu palmieri, înconjurată de ape turcoaz și luminată de un soare dogoritor. Sau, dimpotrivă, poți desena ploaia văzută de pe prispa unei case bătrânești. Organizează o expoziție personală în holul locuinței.

Joacă-te

Jocurile te ajută să nu îți pese de vremea de afară. Fie că este vorba de jocuri de societate, în care îți implici familia și prietenii, fie că te joci pe internet, cu necunoscuți din alte țări, ele te distrează și fac ca timpul să treacă repede. Dacă vrei să îți testezi cunoștințele despre sport, te poți relaxa beneficiind de un bonus pariuri fără depunere.

Află totul despre un oraș

Călătorește cu gândul de acasă. Deschide Google Maps și alege un oraș de pe oricare continent. Plimbă-te pe străzile lui prin intermediul Google Street. În paralel, caută pe site-uri și află tot ce se poate afla despre el, de la istorie până la numele primarului din zilele noastre. Fă un top al orașelor pe care le vizitezi virtual și gândește-te unde ți-ar plăcea să locuiești.

Eliberează memoria telefonului

Oricât de mare ar fi memoria telefonului, la un moment dat tot se umple. Greu de crezut că nu ți-a apărut niciodată mesajul „Spațiu de stocare aproape plin”. Din cauza acestei probleme, unele funcții ale dispozitivului se desfășoară cu încetinitorul. O zi ploioasă este perfectă să ștergi din pozele și filmulețele primite pe WhatsApp, sau să îți transferi pe o memorie externă propriile poze și clipuri video.

Fă o căsuță de păsări

Când plouă și este frig, se spune că „este o vreme să nu dai nici măcar un câine afară”. Câinii pot sta la căldură, în casă, dar păsările din copaci nu au această opțiune. Le poți ușura viața confecționând căsuțe pentru păsări, pe care să le agăți apoi în copaci. Lasă înăuntru și semințe. Vizitează din când în când căsuțele, ca să vezi dacă au primit „locatari”. Sentimentul este neprețuit.

Gătește

Gătitul este o activitate perfectă pentru sezonul rece. Nici nu îți mai pasă de picăturile de ploaie care se lovesc în geam atunci când ești lângă foc și faci o tochitură „de sezon”, sau când ai băgat o plăcintă cu dovleac în cuptor și te așezi la masa din bucătărie și citești la căldură, în timp ce încăperea se umple cu aroma specifică.

Ascultă muzică

Muzica are efect terapeutic. S-a demonstrat că genul clasic asigură un somn liniștit, îmbunătățește funcțiile cognitive, facilitează procesul decizional, scade tensiunea arterială și ameliorează simptomele de depresie ce pot apărea din cauza vremii mohorâte de afară. Ascultă orice gen îți place, la un volum care să nu fie deranjant pentru vecini. Poate ei au alte preferințe muzicale…

0 comentariu

Citeste in continuare