„Pot rezista 2 ani cu aparat dentar?“ Raspunsul la intrebarea multor pacienti

by Redactia B24FUN

Un aparat dentar este dispozitivul care devine cel mai bun prieten al tuturor persoanelor care vor sa rezolve problemele ce tin de alinierea incorecta a dintilor. Acest tratament ofera atat avantaje de natura estetica, cat si din cele care vizeaza starea de sanatate, iar purtarea sa nu este nici pe departe atat de inconfortabila precum ar putea sa para la prima vedere.

Concret, dispozitivul conceput de specialisti aplica o presiune constanta asupra dintilor pacientului, astfel incat, intr-un interval de timp cuprins de regula intre unul si doi ani, se obtine alinierea corecta a acestora.

In ce situatii ai nevoie de un aparat dentar? 

Exista mai multe tipuri de probleme care fac necesar un astfel de tratament. Iata-le pe cele mai frecvente dintre ele!

• daca ti-ai pierdut dintii „de lapte“ prea devreme, iar dintii definitivi au erupt prea tarziu, deoarece posibilitatea sa apara probleme cu alinierea dintilor este, in acest caz, sporita;

• dintii inghesuiti sau cei care au crescut intr-un unghi diferit fata de cel normal;

• in cazul in care intampini dificultati la masticatie din cauza dintilor;

• daca iti musti obrazul sau iti atingi „palatul“ gurii in mod constant;

• in cazul in care ai dinti care „calca“ stramb sau auzi un sunet in zona articulatiei atunci cand mesteci;

• daca, indiferent de problemele de aliniere, vrei sa iti imbunatatesti aspectul estetic. 

Durata unui astfel de tratament ingrijoreaza multi pacienti, care se intreaba cat timp pot sa reziste purtand un aparat dentar. Ei trebuie sa stie ca, in cele mai multe cazuri, tratamentul dureaza un an sau ceva mai mult. Pentru pacientii care deja au trecut de prima tinerete si se confrunta cu probleme mai complexe, purtarea dispozitivului este uneori recomandata chiar si pana la 2 sau 3 ani. 

Etapele tratamentului cu aparat dentar

Indiferent de varsta sau de natura problemei, lucrurile urmeaza intotdeauna un curs precis, a carui intelegere de catre pacient usureaza munca medicului de specialitate. 

Consultatia reprezinta prima etapa a oricarui tratament, inclusiv a celor ortodontice. Medicul specialist examineaza cavitatea bucala si, in unele cazuri, recomanda investigatii suplimentare, precum radiografii sau poze digitale. 

Pe baza rezultatelor investigatiilor, este realizat planul de tratament. In cadrul acestuia sunt stabilite tipul de aparat dentar recomandat, etapele care vor fi urmate, precum si costurile. 

Inainte de aplicarea propriu-zisa a dispozitivului, este necesara efectuarea unei sedinte de igienizare profesionala. In cadrul acesteia, pacientul este pregatit pentru etapa urmatoare, adica pentru montarea aparatului. In cazul celor fixe, aceasta etapa consta in lipirea bracketilor pe fiecare dinte in parte. In cazul altor modele, este necesara o amprentare digitala a cavitatii bucale. 

Odata ce a inceput efectuarea tratamentului propriu-zis, devine necesara efectuarea unor controale periodice. Intervalele de timp la care se realizeaza consultatiile difera in functie de dispozitivul ales, ritmicitatea lor fiind decisa de catre medicul specialist. Este esential ca pacientul sa se prezinte la fiecare control, deoarece un aparat dentar trebuie reglat periodic, pentru a oferi eficienta maxima!

In final, pacientul va avea dintii corect aliniati, va scapa de orice riscuri pentru starea de sanatate si, in plus, va putea oricand sa zambeasca sau sa vorbeasca cu deplina incredere in sine. Bucurandu-se de toate aceste beneficii, va intelege ca efortul de a purta dispozitivul a fost deplin justificat, indiferent de perioada de timp necesara!

0 comentariu

Citeste in continuare