Ce sunt hemoroizii, care sunt cauzele pentru care apar si cum ii poti combate?

by Redactia B24FUN

Conform studiilor din domeniul medical, circa 80% din populație are simptome neplăcute din cauza hemoroizilor. Este vorba despre dilatații ale venelor hemoroidale superioare, dar și inferioare. Persoanele care se confruntă cu hemoroizii vor observa de cele mai multe ori că în timpul scaunelor sângerează sau au dureri în zona anală. Indicat este ca în astfel de situații să apeleze la medici de specialitate și să urmeze cât mai repede tratamente potrivite!

 Ce sunt hemoroizii?

Pentru început, toată lumea ar trebui să știe despre hemoroizi că sunt dilații ale venelor inferioare, dar și superioare, care apar în timp. Atunci când se inflamează, structurile devin patologice, iar în cele mai grave dintre cazuri se poate ajunge la o dilatație vasculară patologică.

Cauzele apariției hemoroizilor

În ceea ce privește motivele pentru care apar hemoroizii, ele sunt multiple:

  • constipația cronică – atunci când procesul defecării este îngreunat, în zona rectului se acumulează o presiune care formează un obstacol în calea de întoarcere sanguină. Astfel, vasele de sânge se inflamează;
  • factori alimentari – consumul exagerat de condiment ori de piper, ceapă și usturoi poate conduce, de asemenea la apariția hemoroizilor;
  • sedentarismul – atunci când oamenii nu se mișcă suficient de mult în fiecare zi, tranzitul lor intestinal este unul lent. Indicat este ca toată lumea să facă cel puțin 30 de minute mișcare pe zi și, în același timp să consume minimum 2 litri de lichide pe zi.

Pe lângă acești factori, dietele sărace în fibre, abuzul de alcool și acumularea presiunii din zona lombară pot conduce la apariția hemoroizilor pe termen lung.

Ce tipuri de hemoroizi există?

Printre elementele de care oamenii mai trebuie să știe se numără și faptul că hemoroizii se împart în mai multe categorii, în funcție de locul în care se formează:

  • hemoroizi interni – aflați în interiorul canalului anal, acest tip de hemoroizi nu provoacă dureri, întrucât sunt relativ puțini nervi în respectiva zonă. Ceea ce vor observa, însă oamenii care se confruntă cu hemoroizii interni este o sângerare ușoară în timpul defecării;
  • hemoroizi externi – se formează sub pielea dimprejurul anusului, acolo unde există foarte mulți nervi. Pe lângă sângerările locale, oamenii se pot confrunta și cu dureri de scurtă sau de lungă durată;
  • hemoroizi trombozați – apar atunci când în interiorul umflăturilor se formează cheaguri de sânge.

Metode de tratare a hemoroizilor

Nu în ultimul rând, important de menționat este și faptul că persoanele ce suferă din cauza hemoroizilor se pot trata în mai multe feluri:

  • profilactic – pentru ameliorare și prevenție;
  • ambulator – astfel pot fi evitate intervențiile chirurgicale;
  • chirurgical – medicii folosesc tehnici, dar și tehnologii chirurgicale de ultimă generație pentru îndepărtarea hemoroizilor.

Toți cei care au hemoroizi ar trebui să ia măsuri cât mai repede, pentru a preveni agravarea problemelor de sănătate cu care se confruntă. În urma unor controale clasice, de rutină, medicii vor ști exact ce trebuie făcut pentru îndepărtarea hemoroizilor cât mai eficient!

0 comentariu

Citeste in continuare