Top 20 Cele mai populare filme horror din toate timpurile

by anca
Top 20 Cele mai populare filme horror din toate timpurile

De-a lungul istoriei cinematografice, filmele horror și-au adjudecat un public fidel și au devenit producții extrem de populare nu numai în rândul adolescenților, ci al tuturor cinefililor care apreciază un film de calitate.

Contrar prejudecăților, principalul scop al filmelor de groază este să stimuleze creierul, nu neapărat să arate creieri împrăștiați pe pereți. Astfel, producțiile horror de calitate ne solicită glandele suprarenale, ne trimit fiori reci pe șira spinării, ne fac pielea de găină și accelerează ritmul respirației. De ce asemenea filme, care provoacă reacții fizice atât de intense, sunt considerate experiențe cerebrale? Pentru că întotdeauna există idei în sentimente și trăiri intense.

Top 20 Cele mai populare filme horror din toate timpurile

1. Psycho (1960)

Începem cu un clasic film horror în regia maestrului Alfred Hitchcock. „Psycho” este unul dintre cele mai populare filme de groază din istoria cinematografiei, inspirând generații întregi de regizori. Celebra scenă terifiantă de la duș a șocat publicul la vremea respectivă, iar ulterior a dat naștere unei întregi serii de parodii.

Care este subiectul filmului? Tânăra Marion Crane fură suma de 40.000 de dolari de la șeful său și se îndreaptă spre magazinul iubitului ei, aflat în California. Obosită după drumul lung și prinsă într-o furtună, Marion se retrage de pe autostradă și trage la Motelul Bates. Motelul este gestionat de un tânăr liniștit numit Norman, care pare a fi dominat de mama sa. Totul culminează cu scena în care femeia este ucisă cu brutalitate în dușul motelului. Un detectiv privat și sora luiMarionpornesc în căutarea acesteia, iar suspansul și teroarea ating cote maxime în momentul demascării ucigașului.

Ce spune Alfred Hitchcock despre capodopera sa? „În Psycho m-au interesat foarte puțin subiectul și personajele. Ceea ce am dorit a fost să impresionez publicul cu ajutorul montajului, al imaginii, al coloanei sonore și a detaliilor tehnice. Ca regizor, este o mare satisfacție să folosești arta cinematografică pentru a crea emoție. Și în Psycho am reușit acest lucru.” Publicul i-a dat dreptate, iar „Psycho” rămâne un film de referință al genului horror.

Psycho Cele mai populare filme horror din toate timpurile

2. Rosemary’s Baby (1968)

Un cuplu tânăr se mută într-un nou apartament din New York, însă întâmplările ciudate se țin lanț, iar vecinii extrem de grijulii nu le dau pace. Când soția rămâne însărcinată pentru prima dată, paranoia asupra siguranței copilului său nenăscut începe să îi controleze viața. Confuzie, teamă, anxietate – toate emoțiile femeii sunt redate extrem de intens prin viziunea regizorală a lui Roman Polanski. Filmul a câștigat un Premiu Oscar la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar, fiind nominalizat și la categoria Cel mai bun scenariu adaptat. “Rosemary’s Baby / Copilul lui Rosemary” este inspirat dintr-un roman scris de Ira Levin.

Rosemary's baby Cele mai populare filme horror din toate timpurile

3. Dracula (1992)

Dracula este un personaj celebru care “bântuie” de un secol peisajul literar și cinematografic. Ca români, este firesc să ne simțim mândri că Dracula este inspirat de domnitorul Vlad Țepeș și că, datorită acestuia, întreaga lume a aflat de Transilvania.

Inspirat de romanul lui Bram Stocker publicat în 1897, “Dracula” este mai mult decât un film horror – este o poveste tulburătoare de dragoste, cu rezonanțe adânci. În regia unui alt maestru al cinematografiei contemporane, Francis Ford Coppola, “Dracula” prezintă povestea contelui retras de secole întregi în castelul său din Transilvania.

Gary Oldman reușește o performanță actoricească excepțională în acest film, însă nici Keanu Reeves, Winona Ryder și Anthony Hopkins nu sunt mai prejos.

Dracula Cele mai populare filme horror din toate timpurile

4. The Exorcist (1973)

Considerat unul dintre cele mai înspăimântătoare filme realizate vreodată, “Exorcistul” prezintă povestea unei fetițe de 12 ani, care este posedată de demoni. Mama acesteia cere ajutorul a doi preoți, singurii care se dovedesc capabili să lupte cu entitățile malefice.

Inspirat dintr-un caz real de exorcizare, filmul a fost considerat blestemat pentru că a fost însoțit de numeroase evenimente tragice. Nouă persoane implicate în acest film au murit în timpul celor 15 luni de filmare. Ellen Burstyn a fost accidentată în timpul filmărilor: în timpul scenei în care își verifică fiica și este aruncată de lângă pat, Burstyn s-a lovit și a căpătat o rană permanentă la coloanal vertebrală, iar țipătul de durere din film este cât se poate de real.

Protagonista Linda Blair a suferit o cădere nervoasă severă, iar realizatorii filmului au afirmat că „Exorcistul” a fost o experienţă de-a dreptul terifiantă. Platoul de filmare a luat foc într-o noapte, când nimeni nu se afla acolo.

Întamplari ciudate au continuat să aibă loc și după lansarea filmului în cinematografe, în anul 1973. Mulți spectactori au vomitat, au leșinat și au avut crize nervoase. În unele cinematografe se ofereau pungi de vomitat, iar oamenii continuau să leșine chiar și după vizionarea filmului.

Exorcistul Cele mai populare filme horror din toate timpurile

5. IT (2017)

Peste 13 milioane de persoane s-au înghesuit la lansarea horror-ului „IT” în cinematografe, încă din prima zi de lansare. După ce a reușit să obțină încasări globale de peste 700 de milioane de dolari, studiourile New Line Cinema au lansat, în 2019, sequelul “It Chapter Two”. Filmele sunt inspirate de romanul omonim scris de Stephen King, care prezintă experiențele traumatizante prin care trec 7 copii terorizați de o forță malefică ce le exploatează fricile și fobiile.

IT Cele mai populare filme horror din toate timpurile

6. A Nightmare on Elm Street (1984)

A Nightmare on Elm Street” este filmul de debut al lui Johnny Depp, care la vremea respectivă avea 21 ani. Acest clasic film de groază a beneficiat de nenumărate remake-uri de-a lungul timpului, însă varianta originală, regizată de celebrul Wes Craven, rămâne unul dintre filmele de referință ale genului horror. “Coșmarul de pe Elm Street” îl aduce în prim-plan pe Freddy Krueger, un psihopat care bântuie copiii în cele mai terifiante coșmaruri, din care micuții sunt uneori incapabili să se trezească…

A Nightmare on Elm Street Cele mai populare filme horror din toate timpurile

7. Poltergeist (1982)

Filmul horror „Poltergeist” se zvonește că ar fi fost blestemat, după ce două tinere actrițe din film au murit la scurt timp după lansarea lungmetrajului. Un actor din distribuție a declarat că s-au folosit scheleți adevărați pe post de recuzită, în timp ce altul a mărturisit că a fost nevoie de o exorcizare realizată de un preot veritabil pe platourile de filmare, pentru că atmosfera era încărcată de energii negative. „Poltergeist” a fost nominalizat la 3 premii Oscar, la categoriile Cele mai bune efecte vizuale și sonore și Cea mai bună coloană sonoră.

Poltergeist Cele mai populare filme horror din toate timpurile

8. The Fly (1986)

Unul dintre primele filme ale genului “body horror”, “The Fly / Musca” prezintă experimentul straniu al unui om de știință, care combină ADN-ul uman cu cel al unei muște, ajungând să se transforme într-o creatură monstruoasă. Cu toate acestea, ființa jumătate om jumătate muscă trezește sentimente puternice unei frumoase jurnaliste. Filmul este o metaforă puternică pentru frica umanității de boală și în același timp o poveste de dragoste tragică și inedită.

The Fly Cele mai populare filme horror din toate timpurile

9. Nosferatu (1922)

O capodoperă atemporală a genului horror, o dramă psihologică inspirată de romanul “Dracula” scris de Bram Stocker, filmul german “Nosferatu” se apropie de aniversarea unui secol de existență. Protagonistul filmului este contele Orlock, stăpânul vampir al unui castel din Munții Carpați, care răspândește nemilos ciuma pe întregul continent. Cuvântul Nosferatu nu înseamnă “vampir”, așa cum s-a vehiculat, ci “purtătorul ciumei”. Pentru fanii filmelor horror, “Nosferatu” este obligatoriu de vizionat, întrucât a inspirat multe producții autohtone care au încercat să egaleze această creație artistică valoroasă.

Nosferatu Cele mai populare filme horror din toate timpurile

10. Halloween (1978)

Halloween” se numără printre primele filme ale genului slasher – un subgen de filme horror care implică un psihopat ce urmărește și ucide un grup de oameni, de obicei cu obiecte ascuțite. Regizat de un alt maestru al filmelor horror, John Carpenter, “Halloween” este un film pe care milioane de oameni vor să-l revadă în fiecare octombrie. Povestea este simplă, dar agresivă și plină de suspans, și implică un babysitter și un ucigaș mascat. Ambiguitatea psihopatului Michael Myers transformă “Halloween” într-un horror de-a dreptul înfricoșător, iar coloană sonoră amplifică suspansul până la niveluri aproape insuportabile.

Halloween Cele mai populare filme horror din toate timpurile

11. Scream (1996)

La jumătatea anilor ’90, genul horror avea cu siguranță nevoie să fie reinventat, iar cel care a reușit acest lucru este regizorul Wes Craven.Scream” este o comedie de groază, un film înfricoșător, dar în același timp neașteptat de amuzant.

La un an de la uciderea mamei sale, o adolescentă este terorizată de un criminal care îi vizează pe fată și prietenii ei, folosind filme horror ca parte a unui joc mortal. Apelurile telefonice ale criminalului constau, de obicei, în multe întrebări, principala fiind: What’s your favourite scary movie? – o replică ce a devenit celebră.

Scream Cele mai populare filme horror din toate timpurile

12. Final Destination (2000)

Succesul horror-ului “Final Destination” a dat naștere unei francize de cinci filme, datorită premisei interesante de la care pleacă acțiunea: You can’t cheat death. Mai mulți adolescenți reușesc să păcălească moartea, după ce unul dintre aceștia are o viziune sinistră care se dovedește a fi reală. Însă Moartea își revendică dreptul și pornește în căutarea tinerilor, pe care îi va ucide unul câte unul, într-o serie de evenimente pline de suspans și răsturnări inedite de situație.

Final Destination Cele mai populare filme horror din toate timpurile

13. Saw (2004)

Saw / Puzzle mortal” a șocat publicul cu un final înspăimântător, un scenariu original și o întrebare care ajunge să te bântuie: De ce ai fi capabil pentru a supraviețui? Doi bărbați se trezesc într-o toaletă subterană, legați cu lanțuri de perete. Tot ce știu este că unul dintre ei va fi nevoit să îl ucidă pe celălalt într-un interval de opt ore, altfel amândoi vor fi uciși. “Saw” este un film intens și complex, în care publicul ajunge să se identifice cu protagoniștii și să experimenteze suspansul la cote maxime.

Saw Cele mai populare filme horror din toate timpurile

14. The Conjuring (2013)

The Conjuring / Trăind printre demoni” este bazat pe o poveste reală, ceea ce a contribuit mult la succesul fimului. Realizat cu un buget de 20 milioane de dolari, acest horror modern a generat încasări globale de peste 319 milioane de dolari.

Ed şi Lorraine Warren sunt doi specialişti în domeniul paranormal, care se confruntă cu un caz terifiant atunci când sunt chemați să ajute o familie bântuită de un demon. Filmul a dat naștere unei francize de succes, din care fac parte și filmele horror “Annabelle” și “The Nun/ Călugărița: Misterul de la mănăstire”. “The Nun”, în care acțiunea se petrece la o mănăstire izolată din România, a devenit cel mai profitabil film al francizei, cu încasări de peste 365 de milioane de dolari în toată lumea.

The Conjuring The Nun Cele mai populare filme horror din toate timpurile

15. A Quiet Place (2018)

Într-o lume post-apocaliptică, o familie este forțată să trăiască în tăcere deplină, de frica unor extratereștri cu auz ultra-sensibil. În anul 2020, Pământul a fost invadat de creaturi extraterestre fără vedere, dar cu un auz extraordinar. Întreaga populație rămasă este terorizată pentru că, la cel mai mic zgomot, riști să fii ucis. În aceste condiţii, o familie încearcă să supravieţuiască, dar problema este că femeia este însărcinată şi urmează să nască în curând. “A Quiet Place / Fără zgomot!” a fost nominalizat la Premiile Oscar la categoria Cel mai bun montaj de sunet.

A Quiet Place Cele mai populare filme horror din toate timpurile

16. Get Out (2017)

Câștigător al unui premiu Oscar la categoria Cel mai bun scenariu original, “Get Out/ Fugi!” este un horror modern care aduce în prim-plan relația interrasială dintre un tânăr afro-american și iubita lui. Originalitatea scenariului constă în faptul că nu se teme să ridice întrebări dificile legate de inegalitatea rasială, fiind totodată un thriller inteligent, ciudat, imprevizibil, care conține toate ingredientele unui film horror de calitate.

Get Out Cele mai populare filme horror din toate timpurile

17. The Shining (1980)

O ecranizare magistrală a romanului omonim scris de Stephen King, “The Shining / Strălucirea” l-a propulsat pe Jack Nicholson printre superstarurile Hollywood-ului. În regia lui Stanley Kubrik, filmul impresionează prin atmosfera absolut terifiantă, mesajul dualității sugerat de imaginea oglinzilor și a labirintului, replicile celebre și coloana sonoră care ne trimite fiori reci pe șira spinării. Tema principală a filmului este nebunia / psihoza, prezentată într-un mod inegalabil prin diverse simboluri recurente, dar mai ales prin jocul actoricesc de excepție al lui Jack Nicholson.

The Shining Cele mai populare filme horror din toate timpurile

18. Alien (1979)

Câștigător al unui premiu Oscar la categoria Cele mai bune efecte vizuale, “Alien” a înspăimântat publicul la lansare, în anul 1979. Ideea de a fi captiv într-o navă spațială cu o creatură de pe altă planetă este premisa unui scenariu de film horror de excepție. Sub bagheta regizorală a maestrului Ridley Scott, filmul reușește să ne surprindă pentru că, în orice moment, nu știm unde se ascunde monstrul, dar nici nu știm cum arată. În plus, nava spațială masivă începe să devină o casă bântuită de care echipajul nu poate scăpa, ca să nu mai vorbim că există un robot spion la bord – doar pentru a ridica puțin tensiunea. În „Alien” se întâmplă o mulțime de lucruri înfricoșătoare, ca să nu mai vorbim despre atacurile sexuale tulburătoare ale creaturii.

Alien Cele mai populare filme horror din toate timpurile

19. The Blair Witch Project (1999)

În urmă cu 20 de ani, când s-a lansat “The Blair Witch Project”, fanii filmelor de groază au fost deopotrivă încântați și terifiați de acest horror filmat într-un stil realist. Un grup de tineri cineaști se avântă în pădurea Black Hills din Maryland pentru a realiza un documentar despre o legendă locală, respectiv vrăjitoarea din Blair. Stilul amator de filmare este ingredientul secret care bagă în sperieți spectatorii, pentru că ai impresia că urmărești o filmare autentică.

Mi-e frică să închid ochii. Mi-e frică să îi deschid”, spune la un moment dat un personaj din film, iar aceasta este senzația pe care o experimentezi pe tot parcursul filmului. Oricum, “The Blair Witch Project” este un horror minimalist plin de suspans, care oferă un set unic de sperieturi.

The Blair Witch Project Cele mai populare filme horror din toate timpurile

20. The Texas Chain Saw Massacre (1974)

Există o mulțime de filme de groază, dar și o categorie de filme horror care te aruncă efectiv într-un coșmar. “The Texas Chain Saw Massacre” este unul dintre acestea. Cinci adolescenți devin ținta unui criminal mascat, înarmat cu o drujbă, și a familiei lui de canibali, profanatori de morminte… Toate aceste elemente înfiorătoare transformă “The Texas Chain Saw Massacre” într-unul dintre cele mai bune exemple de cinema horror autentic.

The Texas Chain Saw Massacre Cele mai populare filme horror din toate timpurile

Care este filmul tău horror preferat? Sau, mai bine zis, What’s your favourite scary movie?

0 comentariu

Citeste in continuare