Sustenabilitatea presupune un stil de viață responsabil și prietenos cu mediul. Pentru a avea o planetă îngrijită, este necesar ca fiecare dintre noi să contribuie, având un stil de viață sustenabil. În continuare îți propunem 6 modalități prin care să reduci poluarea, să consumi și să utilizezi resursele în mod responsabil și să ai o calitate a vieții cât mai ridicată.
1. Alege să folosești apa în mod responsabil
Există numeroase moduri prin care putem avea o viață sustenabilă și putem contribui la protejarea mediului înconjurător și la utilizarea responsabilă a resurselor. Apa se numără printre resursele esențiale ale planetei noastre, așadar, trebuie să găsim cele mai convenabile soluții pentru a o folosi în mod responsabil.
De pildă, poți achiziționa un dozator apa cu bidon, pentru a avea apă de izvor într-un ambalaj reutilizabil. O astfel de achiziție susține un stil de viață sustenabil, unde consumul de apă este în perfectă armonie cu mediul înconjurător, fără a face risipă.
2. Reciclează și contribuie la protejarea mediului
Reciclarea este o activitate extrem de utilă pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător. În prezent, avem la dispoziție numeroase metode de reciclare. Poți sorta deșeurile pe categorii, iar dacă vrei să acționezi responsabil și să te bucuri de diverse beneficii, poți recicla recipiente din plastic la diverse centre de colectare și reciclare. În schimb, poți primi diverse vouchere pentru cumpărături.
3. Mergi la cumpărături cu o sacoșă de pânză sau ia pungi de hârtie
Majoritatea persoanelor uită să-și ia o sacoșă atunci când pleacă la cumpărături și ajung să cumpere o sacoșă din plastic, aceasta fiind o soluție rapidă, însă deloc sustenabilă. O variantă pentru a contribui la reducerea utilizării de plastic este folosirea pungilor de hârtie. Din fericire, multe magazine au această opțiune. Totodată, poți avea o sacoșă de pânză pe care să o iei cu tine la cumpărături. Poți alege o sacoșă simplă sau una cu diverse modele, imprimeuri sau text scris, care să-ți completeze ținuta de zi cu zi.
4. Optează pentru alte materiale, în detrimentul plasticului
Plasticul este unul dintre factorii care afectează mediul înconjurător, însă partea bună este că avem la dispoziție diverse metode pentru a combate utilizarea plasticului. De exemplu, poți înlocui caserolelele din plastic pentru mâncare cu caserolă din sticlă. De asemenea, poți folosi periuțe de dinți din bambus în detrimentul celor de plastic și poți renunța la tacâmurile din plastic, folosind altele din inox sau chiar din bambus. În plus, dacă obișnuiești să folosești paie pentru diverse băuturi, poți folosi paie biodegradabile din hârtie.
5. Folosește transportul în comun
Utilizarea mașinii personale în fiecare zi contribuie la poluarea aerului. Emisiile de dioxid de carbon afectează calitatea aerului pe care îl respirăm, așadar, este recomandat să găsim și alte soluții pentru un trai sustenabil. De pildă, poți folosi transportul în comun sau poți circula cu bicicleta sau cu trotineta electrică. Astfel, vei face mișcare și cel mai probabil nu vei pierde la fel de mult timp în trafic.
6. Evită cumpărăturile fast fashion
O altă modalitate prin care putem contribui la calitatea vieții noastre este felul în care facem cumpărături, iar aici vorbim în principiu de articole de îmbrăcăminte. Shoppingul responsabil presupune să investești în piese durabile, din materiale calitative.
Încearcă să nu cazi în capcana cumpărăturilor fast fashion, profitând de toate reducerile și promoțiile pe care le vezi în mediul online sau în magazinele fizice. De multe ori, articolele de îmbrăcăminte produse în masă sunt confecționate din materiale care nu sunt prietenoase cu mediul înconjurător.
Prin urmare, poți adopta diverse strategii pentru a-ți îmbunătăți stilul de viață și pentru a contribui la creșterea calității vieții tale. Este indicat să fii mereu la curent cu noile descoperiri și soluții inovative, astfel încât să aplici în viața ta ceea ce consideri necesar pentru un trai sustenabil.
Sursă foto: Shutterstock