Există diverse motive pentru care unele femei iau în calcul mărirea sânilor, iar unul dintre cele mai comune este pentru a își spori stima de sine, de a se simți mai confortabil în legătură cu modul în care arată. Dacă și tu te afli printre cele care doresc un bust mai generos, citește în continuare informațiile pe care ți le punem la dispoziție despre cinci metode la care poți apela pentru acest lucru.
Augmentarea mamară cu ajutorul implanturilor
Mărirea sânilor prin implant mamar este una dintre cele mai populare metode, întrucât, cu ajutorul medicului, ai posibilitatea de a opta pentru formele și mărimile care te avantajează. În plus, totul se desfășoară în mod controlat, igienizat corespunzător, și ai la dispoziție și forme diferite dintre care poți opta: anatomice sau rotunde. Specialistul ți le prezintă pe fiecare și îți poate arăta exemple de rezultate de tipul „înainte și după”.
Pe lângă faptul că este o metodă rapidă cu ajutorul căreia să îți mărești sânii, beneficiezi de produse de calitate înaltă, ce au risc extrem de scăzut de a se sparge sau de a se deteriora. Acestea oferă durabilitate și aspect și textură foarte apropiate de cele naturale, iar recuperarea se face sub monitorizare medicală de specialitate. De asemenea, poți face o astfel de intervenție și dacă ai născut și dorești să le oferi sânilor tăi un aspect mai ferm și să fie mai ridicați.
Exerciții fizice
Prin intermediul unor exerciții fizice specifice, îți poți lucra zona bustului, în acest mod, crescând șansele să obții un plus de tonifiere a sânilor, fapt ce ar putea crea efectul vizual de mărire a sânilor.
Discută cu un medic sau cu un antrenor pentru tipul de exerciții fizice pe care le poți face, cu ce grad de dificultate și cu ce frecvență, pentru a nu îți pune în pericol sănătatea, cu atât mai mult în cazul în care suferi de diverse afecțiuni sau sensibilități în care sportul trebuie practicat cu precauție.
Dietă sănătoasă, bogată în fitonutrienți
O dietă echilibrată, dar bogată în fitonutrienți, te poate ajuta să îți mărești puțin sânii sau, cel puțin, pentru a le crește fermitatea și a îi arăta vizual mai ridicați. Discută cu un medic sau cu un nutriționist pentru a te ajuta să faci alegeri sănătoase pentru organismul tău și care te-ar putea ajuta în această privință.
Cu toate că pe piață există tot felul de suplimente alimentare pe care le-ai putea încerca, există un risc crescut de a avea reacții adverse sau consecințe neplăcute pe termen lung, motiv pentru care nu este indicat să apelezi la ele dacă nu ai cerut mai întâi părerea unui medic sau a unui nutriționist avizat.
Machiajul bustului
Un truc la care poți apela pentru a mări vizual sânii este să te lași pe mâna unui make-up artist cu experiență. Acesta poate folosi contrastul nuanțelor, jocuri de lumini și umbre și alte efecte ce pot oferi impresia că bustul este mai generos.
Cu ajutorul machiajului bustului poți obține un efect similar cu al aplicațiilor de editare a fotografiilor. Deși nu este o metodă permanentă de mărire a sânilor, ai putea recurge la un astfel de truc.
Articole vestimentare cu push-up
O soluție temporară la care poți apela pentru mărirea sânilor este reprezentată de sutienele, rochiile, top-urile sau bustierele prevăzute cu push-up. Acestea contribuie la mărirea vizuală a bustului, cu toate că sunt doar un artificiu vestimentar.
O idee inspirată este să recurgi la purtarea unor astfel de articole pentru a observa cum ți-ar sta cu bustul mai mare, cu o anumită mărime la sutien, fapt ce ți-ar putea fi de ajutor în cazul în care ulterior intenționezi să îți faci operație de implanturi mamare.
Indiferent pentru care metodă de augmentare a sânilor optezi, cere înainte părerea unui medic. Un specialist îți va oferi detalii în funcție de particularitățile corpului tău, pentru a te asigura că faci alegeri sănătoase atât pentru fizic, cât și pentru psihic, spre a te simți cât mai bine în propria piele!