Festivalurile de vară sunt un bun prilej de distracție pentru majoritatea dintre noi, iar pentru fotografi pot fi oportunități de a surprinde capturi memorabile. Atmosfera, culoarea, mulțimea și multe alte elemente fac din aceste evenimente unele cu adevărat de neuitat. Dat fiind faptul că fiecare festival e unic, trebuie să te pregătești corespunzător pentru a-i surprinde esența. La prima vedere poate că nu pare atât de dificil, însă vei avea nevoie de multă energie și răbdare pentru că pot apărea multe situații neprevăzute. Dacă nu știi unde ar trebui să îți îndrepți atenția, specialiștii Photosetup au pregătit câteva sfaturi care să îți vină în ajutor.
Iată 4 sfaturi pentru obținerea celor mai bune fotografii de festival:
1. Alege echipamentul foto potrivit
Înainte de a pleca la un festival va trebui să îți alegi înțelept echipamentul pe care îl vei folosi pentru că, în funcție de acesta, munca ta va fi mai grea sau mai ușoară. Nu uita să verifici regulile referitoare la echipamentul permis în cadrul festivalului pentru că unele îți permit să iei doar o cameră compactă, în timp ce altele permit camere Mirrorless sau DSLR chiar și fără deținerea unui permis de fotograf. Printre elementele care nu ar trebui să lipsească din echipamentul tău se numără un teleobiectiv, pentru a surprinde chiar și elementele mai îndepărtate, acumulatori foto și carduri de memorie de rezervă, măcar un aparat foto și desigur, rucsacul foto care să te ajute că le transporți. Recomandarea noastră pentru aparatul foto este Canon EOS M50 sau Canon PowerShot G7 Mark III, ambele fiind extrem de versatile și oferind o calitate foarte bună a imaginii.
2. Setează corespunzător balansul de alb
Iluminarea în cadrul unui festival se schimbă constant din cauza condițiilor meteorologice imprevizibile și a luminii variabile prezente pe scenă. Setarea balansului de alb te va ajuta să faci față acestor schimbări și astfel, vei putea fi sigur că vei avea culori naturale și plăcute în toate fotografiile pe care le realizezi. Unele aparate foto dețin balansul de alb automat, precum și o selecție de presetari, dar și un control manual fin, astfel încât să poți seta manual balansul de alb atunci când te simți pregătit. Indiferent de iluminare, cu ajutorul camerei potrivite și a setărilor corespunzătoare, vei putea obține capturile pe care ți le dorești.
3. Explorează locația înainte
Pentru a găsi cele mai bune locuri în care să faci fotografiile va trebui să ajungi puțin mai devreme și să explorezi locația. În caz contrar, îți va fi ceva mai greu să descoperi cele mai ofertante locuri când locul este deja plin de oameni. De asemenea, îți vei putea face un plan în care să incluzi diverse unghiuri și puncte de observație pe care vei dori să le utilizezi, dar și care este momentul pe care dorești să îl surprinzi cel mai mult. Este nevoie să îți stabilești corect prioritățile pentru a nu rata niciun moment important din cadrul festivalului la care participi.
4. Alege formatul RAW
Întotdeauna se întâmplă ceva în cadrul festivalurilor de aceea trebuie să ajustezi setările camerei în prealabil pentru a captura cele mai bune fotografii. Asigură-te că ai setat formatul RAW pentru că astfel îți va fi mai ușor să remediezi posibilele probleme de iluminare în timpul post-procesării. Deci, când vei edita fotografiile vei putea modifica culorile, regla expunerea, luminozitatea și balansul de alb. De asemenea, nu va trebui să îți faci griji dacă unele fotografii nu corespund așteptărilor pentru că le vei putea îmbunătăți cu ușurință în timpul procesului post-producție. Alegând formatul RAW vei putea observa că și calitatea fotografiilor va fi una vizibil mai bună.
Acestea sunt câteva sfaturi de care să ții cont atunci când dorești să obții cele mai bune fotografii în cadrul unui festival. Ce rămâne de făcut este să îți iei camera foto, să dai frâu liber imaginației și să te bucuri de atmosfera incendiară. Nu uita că dacă ai nevoie de mai multe sfaturi poți apela oricând la specialiștii din domeniu.